Comuna Luncavita

Comuna Luncativa

Activitati culturale

Satul din inima mea este…Luncavița



1. Drama colectivizării…
Istoria țăranului român este o dramă și ea se repetă. Se repetă voit. Reformele agrare care au existat de-a lungul vremurilor parca nu au avut decât un singur scop, acela de a desproprietări decât de a împroprietări talpa societății, țărănimea, și-am să explic de ce. Cuza, sau mai bine zis în timpul lui Cuza s-a realizat prima reformă agrară, care însă după câțiva ani s-a dovedit ineficientă, deoarece deși a primit pământ, țăranul a sărăcit și mai tare neavând mijloace să-l întrețină, fiind obligat să-l vândă. Statul nu a făcut nimic care să încurajeze mica proprietate, ba mai mult prin diferite taxe și impozite, costuri impuse sau alte norme a desființat-o în folosul marii proprietăți. Au urmat alte reforme agrare culminând cu marea reformă din 1921, care din păcate au avut acelașii rezultat: țăranul român, lipsit de mijloace, descurajat de politici ale statului își vinde proprietatea sau și-o pierde datorită creditelor sau altor ”funciri”. Inclusiv comuniștii au dat întâi o reformă agrară, pentru ca apoi să colectivizeze pământul atât de cântat sau de înjurat al țăranului român.

Apoi a urmat o pauză în domeniul proprietății, o pauză de aproape treizeci de ani cu multiple consecințe atât asupra evoluției statului de drept, dar mai ales asupra psihicului și intelectului țăranului.

Comuna Luncavița merge și ea tot după istorie, trece și ea prin aceste etape chiar dacă administrația romănească se instalează abia după 1878. Întocmai ca în Moldova sau Muntenia, sărăcia de după războaie și colectivizarea lasă amprente și cearcăne și pe chipul țăranului dobrogean-luncăvițean. În perioada comunistă în Luncavița exista unul dintre cele mai puternice CAP-uri cu unul dintre cei mai feroce președinți de colectiv, practic păstrând proporțiile, Luncavița era o Românie în miniatură, cu dictator cu un cult al personalității, cu oameni intelectuali sau țărani trimiși în pușcării, cu frica de a vorbi sau de a respira liber. Președintele de CAP era atât de puternic încât schimba prim-secretarii județeni, era prieten cu Ceaușescu sau Dăscălescu, petrecea cu ei, avea aceiași educație de trei sau patru clase însă bine ancorat în iubirea de partid, era atât de identic cu ”iubiții” conducători, încât în decembrie 1989, în Luncavița a fost chiar o revoluție împotriva lui! Atât de mult au urât luncăvițenii comunismul prin forma președintelui de CAP că acesta a stat ascuns în casă doi ani după revoluție de frică să nu fie linșat.

Însă drama tăranului român va continua. Prin aceleași politici, după reformele agrare postdecembriste, primindu-și înapoi pământul tăranul va săraci și mai tare. Copiii îi vor pleca prin țări îndepărtate la muncă, iar el va rămâne singur și împovărat de greutăți. Impozitele si taxele cresc, actele notariale sau cadastrale cunosc cifre astronomice, statul nu intervine de loc în favoarea lui, încât va începe să vândă. Astăzi, la ușa primăriilor stau persoane angajate de diferite firme, românești sau straine care cumpără pe ” te miri ce” orice fel de terenuri. Statul și-a făcut datoria istorică: a favorizat marea proprietate în dauna celei mici! Drama continuă și mă întreb: incotro va merge?, până la o nouă reformă agrară?, până la o noua colectivizare?

2. Satul românesc este atractiv, însă nu are statut!
Oamenii sunt cei care decid, ei se grupeaza in diferite forme, se asociaza, emit utopii sau dau nastere regimurilor. Atunci când ajung în funcții de conducere pot fi obiectivi, însa de cele mai multe ori cad în plasa intereselor și atunci uită adevărurile. Adevărul este că țăranul român trebuia sprijinit și încurajat; adevărul este că administrația centrală trebuia să emită legi care să intervină în favoarea țaranului și pe care să le ducă la îndeplinire administrația locală; adevărul este că satul a rămas atractiv însă nu pentru țăran, ci pentru alte categorii sociale care cumpără, distrug sau fotografiază. Nu demult ne-au vizitat niște agricultori francezi. În timp ce ei erau grupați in mici ferme de 30-40 de hectare, au rămas uimiți de faptul că aici sunt ferme de la 300 la 2500 de hectare ale unui singur fermier! Din discuțiile cu ei am înteles modul in care au fost sprijiniți sa se asocieze, am înteles rolul mici si mijlociei proprietăți, pericolul pe care il reprezintă fermele gigant. Da, în timp ce ei sau grupat în mici ferme și si-au pastrat proprietatile, noi am fost siliți să vindem celor cu bani mulți, iar statul și-a concesionat domeniile în suprafețe enorm de mari. Tinerețea imi dă curaj și spun că încă se mai poate interveni, insă e greu, iar asta presupune ca multe priviri să se întoarcă la obârșie.

3. Reazemul valorilor esențiale…
Familia, Biserica, Școala, Morala, sunt valori esențiale ale spațiului sătesc însă și-au pierdut din strălucire. Familia e sărăcită, dezmembrată, chiar alcolică din ce în ce mai mult; Biserica în multe sate beneficiază de preoți care fac cheta în interes propriu uitând de adevaratul lor rol; Școala cu profesori prost plătiți care nu mai au cum să-și aducă aminte de sensul cuvântului dascăl, văzuți ca săraci și dispețuiți de noile clase de ciocoi, iar Morala care, sau unde mai este? Poate în glasul celor mai bătrăni care se sting pe zi ce trece, poate în cărțile prăfuite, poate în amintire. Nu sunt pesimist, vorbesc de o realitate care doare, dar care trebuie spusă pentru a fi rezolvată. Eu cred în șansa tăranului romăn, eu cred în reînoarcerea la valori, sau în renaștere, dar pentru aceasta trebuie să redeschidem căminele culturale sau să le reconsolidăm, trebuie plătiți dascălii pe măsura muncii dorite, trebuie scuturați spre trezire preoții, primarii, polițiștii sau doctorii. Trebuie intervenit pe măsura gravității problemei!

4. Titlul de noblețe al țăranului….
Nu mai există. Cauzele nuanțate mai sus îl fac pe țăran să-i fie rușine de condiția lui, îl fac să-și aplece capul sau să deie ”sarut mâna” în fața unor dejecții ale societății însă puternice financiar. Copii țăranilor ajunși mai multi la muncă și mai puțini la școli refuză să-și decline originea din același motiv care predomină: sărăcia. Veche lui noblețe pare că se ascunde tot mai mult doar la Muzeul Satului sau la Muzeul Țăranului Român.

5. Tăranul și Parlamentul..
El doar votează, insă nu participă. Poate ați văzut țărani prin Parlament insă doar ca exponate pentru interesele unora, manipulați întru emiterea unor legi cu dedicație. Și de fiecare dată i se promite mult, i se garantează un trai mai bun, însă după alegeri se asterne iar liniștea și..sărăcia.

6.Viața modernă..
Tăranii pot rezista oricărui asalt, inclusiv modernismului. Țăranul e o ființă aparte, capabilă de multe lucruri spectaculoase. El trebuie încurajat și sprijinit, trebuie tratat cu respect și seriozitate, trebuie păstrat ca realitate pentru că dispariția lui înseamnă dispariția satului, dispariția purității, dispariția tradițiilor, dispariția …veșniciei.

Apel către toate urechile: Dedicați-vă problemelor țăranului și satului român, rezolvațile, iar România va avea viitor.!



Prof. Ștefan Ilie
Primarul Comunei Luncavița
Județul Tulcea

Toate drepturile sunt rezervate Primaria Luncavita © 2020
Realizat de EuroMarket.ro Servicii profesionale web design & seo
Security check 0.15171500 1597107459