Comuna Luncavita

Comuna Luncativa

Proiect: Conect Luncavița - Jurilovca
Proiect: Biblionet la Luncavița





Vineri, 4 februarie, cu începere de la orele 15.00, la Luncavița, în cadrul Punctului de Acces Public la Internet al Comunei Luncavița (PAPI) precum și în Biblioteca Comunală Luncavița, s-au desfășurat două lansări de proiecte. Ele sunt la fel de importante, nu pot fi clasate pe poziții diferite, însă le vom prezenta în ordinea lansării lor!

BRAVO LUNCAVITA!


Stefan ILIE

PUTEȚI CONSULTA BROȘURA ”PUNTE DOBROGEANĂ - ATRACȚII TURISTICE - LUNCAVIȚA - JURILOVCA" apasand aici

Schimb de bune practici în vederea dezvoltării sectorului turistic din Nord - Estul Dobrogei pe traseul "Parcul Național Munții Măcinului – Lacul Razim"
Proiectul este finanțat prin programul CONECT din cadrul proiectului național Economia Bazată pe Cunoaștere a Ministerului Comunicațiilor și Științei Informaționale, în cadrul activității numărul 2 "schimb de bune practici".
în cadrul proiectului, Comuna Luncavița are ca partener Comuna Jurilovca desfășurând în comun activități pentru îndeplinirea următoarelor obiective:

1. Conștientizarea cetățenilor cu privire la potențialul turistic zonal prin creerea unei broșuri cu trasee tematice comune, cu informații despre unicitatea zonei și a serviciilor oferite.

2. Dezvoltarea de servicii noi în cadrul PAPI Luncavița “Punct de Informare Turistică” folosindu-se personalul RECL si infrastructura informaționala a Comunei Luncavița, pe modelul PIT Jurilovca;

3. Reaplicarea reciprocă a experiențelor în domeniul dezvoltării turismului și a activităților ce pot fi puse în aplicare prin intermediul PAPI, cu sprijinul ONG-urilor locale, a cetățenilor și UAT-urilor între partenerii din proiect.

4. Sprijin pentru facilitarea integrării durabile pe piața muncii a persoanelor specializate în domeniu, si promovarea culturii antreprenoriale, prin furnizarea serviciilor de sprijin si suport pentru grupul tinta din zonele rurale in vederea dezvoltarii economice locale.

La eveniment au participat:
- două grupuri formate din câte 20 de persoane, din Luncavița și Jurilovca, care vor fi instruiți și sprijiniți în vederea realizării de activități antreprenoriale, pentru dezvoltarea economică locală,
- Realizatorii proiectelor: Marian ILIE, manager RECL Luncavița și Paul CONDRAT, manager RECL Jurilovca
- Ana GIOVANI, coordonator regional în cadrul programului Economia Bazată pe Cunoaștere
- Viorel ROȘCA, directorul Parcului Național Munții Măcinului, alți rangeri ai parcului
- Ana Maria CAZACU, coordonatorul Grupului de Acțiune Locală ”Munții Măcinului, Podișul Dobrogei de Nord”
- Reprezentanți ai Ocolului Silvic Măcin și ai Direcției Silvice Tulcea, reprezentanți ai Alcolvin Măcin, reprezentanți ai Consiliului Județean Tulcea și ai Instituției Prefectului,
- Alexandru BOUREANU, directorul Centrului Cultural Județean
- Ana ARCUȘ, directorul Școlii de Arte și Meserii ”SIMION LEONESCU” din Luncavița
- Consilieri locali, cetățeni din comună

După expunerea materialelor, a broșurii "Punte Dobrogeană Luncavița – Jurilovca", care de care mai interesante, a urmat masa festivă cu specific local, realizată de elevii Școlii de Arte și Meserii, cei care se specializează în profilul "tehnician în agroturism" și care a uimit întreaga asistență, datorită varietăților culinare și 100% naturale. în acest sens, Comuna Luncavița, în parteneriat cu școala, va edita "Cartea Bucatelor Luncăvițene", care se va dori un sprijin în plus promovării activităților de dezvoltare a agroturismului.

După masă, s-a vizitat Punctul de Informare "Cetățuia – Valea Fagilor", unde directorul Viorel ROȘCA al PNMM a prezentat frumusețile acestei zone naturale de importanță națională și rolul ei în dezvoltarea comunităților învecinate.

Proiectul, alături de altele promovate de Comuna Luncavița (mediu, meșteșuguri, tradiții, școală- agroturism, renaturări, etc) se îndreaptă către descoperirea surselor și resurselor pentru dezvoltarea micilor gospodării din teritoriul administrativ, îndreptarea acestora și cu precădere a cetățenilor fără locuri de muncă, către agroturism, în scopul dezvoltării economice a comunității în ansamblu și a asigurării continuității în această zonă rurală.

Mulțumim tuturor invitaților pentru sprijin și în mod special echipei conduse de Marian ILIE din cadrul Primăriei Luncavița.

Inaugurarea programului "Calculatoare cu internet pentru public" în cadrul Programului "Biblionet – Lumea în biblioteca mea" , la LUNCAVIȚA
Biblionet este un program de cinci ani, finanțat de Fundația Bill & Melinda Gates, în parteneriat cu Ministerul Culturii, care le va facilita românilor accesul gratuit la informație, prin dezvoltarea unui sistem de biblioteci publice moderne în România (peste 1500 de biblioteci). Prin cursurile de formare și tehnologia furnizată, Biblionet va ajuta bibliotecile să asigure servicii în comunitățile locale sub forma unui parteneriat între IREX, Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), autoritățile locale și naționale și bibliotecile din țară.

Partenerii Biblionet au elaborat materiale de formare și au creat un sistem de pregătire profesională care îi ajută pe bibliotecari să ofere noi servicii și să dezvolte inovația în sistemul de biblioteci publice. Cursurile de formare îi vor ajuta pe bibliotecari să devină experți în utilizarea noilor tehnologii pentru nevoile comunităților.

în anul 2009 autoritățile locale, în parteneriat cu Biblioteca Județean Panait Cerna, au aplicat în cadrul programului Biblionet, obținând finanțare și includerea în program în aprilie2010. în luna iunie, doamna Daniela DRĂGHICI, Specialist Advocacy în cadrul Fundației Internaționale IREX, îl invită pe primarul comunei, domnul Ștefan ILIE, la un curs special de advocacy în limba engleza pentru manualul Turning the Page, care s-a desfășurat la Bruxelles in perioada 22-24/25 septembrie 2010: "Buna ziua, domnule primar, v-am văzut si auzit. Sunteti un "advocate" convins si convingător….Sper din tot sufletul ca marșați la aceasta aventură, pe care cu siguranță o veți putea replica nu numai in județul dumneavoastră, ci și in cadrul ACOR". (Asociația Comunelor din România)
…și s-a marșat!...

După îndelungi, dar meritate așteptări a venit și rândul județului Tulcea să beneficieze de programul Biblionet. Astfel, în perioada 22-26 noiembrie Bibliotecarul Bibliotecii Comunale Luncavița, Constanța ANDONE, a participat la cursul de formare și pregătire, iar pe 13 decembrie, o zi lipsită de ghinion, au fost aduse componentele principale ale proiectului: 4 calculatoare, o imprimanta, un scanner,un video proiector, camere, microfoane etc.

La eveniment au participat:
- Daniela DRĂGHICI, "specialist advocacy", reprezentant național al fundației internaționale IREX
- Elena NURCIU și Marian DRUNCEA coordonatori IREX Tulcea din cadrul Bibliotecii Județene Panait Cerna
- Realizatorii proiectelor: Marian ILIE, manager RECL Luncavița Elena ANDONE, bibliotecarul Comunei Luncavița
- Bibliotecari din IC Bratianu si Jurilovca,
- Alexandru BOUREANU, directorul Centrului Cultural Județean
- Ana ARCUȘ, directorul Școlii de Arte și Meserii "SIMION LEONESCU" din Luncavița
- Consilieri locali, cetățeni din comună, mass-media.

După expunerea materialelor, s-a vizitat centrul Biblionet din cadrul Bibliotecii Luncavița, apoi în cadrul Școlii de Arte și Meserii "SIMION LEONESCU" din Luncavița, expozițiile de istorie, etnografie, laboratorul de gastronomie, etc.
Mulțumim tuturor invitaților pentru sprijin și în mod special doamnei Daniela DRĂGHICI, "specialist advocacy", reprezentant național al fundației internaționale IREX

Toate drepturile sunt rezervate Primaria Luncavita © 2024
Realizat de EuroMarket.ro Servicii profesionale web design & seo
Security check 0.35138800 1713488046