Comuna Luncavita

Comuna Luncativa

Tipareste
TID ROMÂNIA - la LUNCAVIȚA

TID ROMÂNIA - la LUNCAVIȚA



TURNEUL INTERNAȚIONAL DUNĂREA – la LUNCAVIȚA



PENTRU AL TREILEA AN CONSECUTIV, VINERI 31 AUGUST 2012, COMUNA LUNCAVIȚA ESTE GAZDĂ A TURNEULUI INTERNAȚIONAL DUNĂREA!
Peste 120 de participanți din tot atâtea țări vor înopta la Luncavița, în dreptul Milei Nautice 62, nu înainte de a gusta borșul de pește luncăvițean, plăcinta dobrogeană, sau de a dansa geamparalele alături de ansamblul GHIOCEL DE LA LUNCAVIȚA!

Vă invităm așadar la o activitate deosebit de frumoasă, care din an în an devine tradiție la Luncavița, unde pasiunea pentru sportul nautic se împletește cu pasiunea promovării folclorului, gastronomiei și implicit a cetățenilor Dobrogei de nord.

TURNEUL INTERNAȚIONAL DUNĂREA - la LUNCAVIȚA este rezultatul a trei ani de colaborare, concretizați prin încheierea Parteneriatului dintre COMUNA LUNCAVIȚA și ASOCIAȚIA TID ROMÂNIA, în anul 2011, semnat de primarul Ștefan ILIE și cei doi copreședinți Costin IATAN și Sorin PETREAN

Tot din anul 2011 partener al TURNEULULUI INTERNAȚIONAL DUNĂREA devine și ASOCIAȚIA IVAN PATZAICHIN – MILA 23, care este organizatoarea „Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle Rowmania” alături de Municipiul Tulcea, în perioada 1-2 Septembrie, prin cei doi conducători, marele sportiv al României Ivan PATZAICHIN și primarul Constantin HOGEA.

In acest an, ca urmare a propunerii de colaborare și ai altor iubitori ai Dunării și ai sporturilor nautice, precum „ASOCIAȚIA PRODEZVOLTARE JURILOVCA 21” de la Luncavița vor pleca vâslind, alături de participanții TID, Primarul Comunei Luncavița Ștefan ILIE, alături de Primarul Comunei Jurilovca Eugen ION și de Paul CONDRAT președintele asociației. Astfel, echipajul primarilor va ajunge în Tulcea direct la FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL BĂRCILOR CU VÂSLE ROWMANIA.

Invitați speciali la etapa TID LUNCAVIȚA din 31 august sunt: Ivan PATZAICHIN, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 și 1984 și triplu laureat cu argint; Constantin HOGEA, Primarul Municipiului Tulcea; Horia TEODORESCU, Președintele Consiliului Județean Tulcea; Lucian SIMION, Prefectul Județului Tulcea, Alte personalități culturale, sportive sau politice din Județul Tulcea;

Legaturi utile


• Parteneriatul dintre COMUNA LUNCAVIȚA și ASOCIAȚIA TID ROMÂNIA
• Program TID Romania 2012

Toate drepturile sunt rezervate Primaria Luncavita © 2024
Realizat de EuroMarket.ro Servicii profesionale web design & seo
Security check 0.36887800 1711616613