Site Oficial Comuna Luncavita judetul Tulcea Site Oficial Comuna Luncavita judetul Tulcea
Comuna Luncavita
Comuna Luncavita
  Despre Luncaviţa
Legislație 
Conducere 
Organizare 
Programe și strategii 
Rapoarte și studii 
1. Prezentarea Comunei 
2. Societatea și cultura 
3. Mediul Instituțional Local 
4. Economia 
5. Analiza SWOT a comunei Luncavița 
6. Strategia de dezvoltare 2012-2016 
7. Strategia de dezvoltare 2014-2020 
8. Luncavița in imagini 
  Jurnal de activități
Activități sportive 
Activități sportive 2023 
Activități sportive 2024 
Anunțuri utile 
Comunitate 
Cultură, religie și tradiție 
Educație 
Evenimente 
Proiecte 
Serviciul Social 
Modernizări, Reabiliatări, Asfaltări 
Sănătate 
ANUNT CU PRIVIRE LA INTENTIA DE SELECTARE A UNOR PARTENERI ENTITATI PRIVATE
Codul Etic al Consiliului de Administratie al UPL
Organigrama societatii UPL
Planul de administrare pentru perioada 2023 - 2027
Situatii Financiare 2023
Situatii Financiare 2022
Situatii Financiare 2021
Raport de activitate 2023
Raport de activitate 2022
Raport de activitate 2021
Arhiva articole si informatii
  Informații de interes public
Solicitare Infomații. Legislație 
Buletinul Informativ Legea 544/2001 
Buget din toate sursele de venit 
Bilanturi contabile 
Achiziții publice 
Formulare tipizate și online 
  Transparența decizională și liberul acces la informațiile de interes public
ANAF 
Comunicări către SC UPL SRL 
Impozite și Taxe Locale 
Proiecte în implementare 
Proiecte supuse dezbaterii 
Bugetul Comunei Luncavița 
Comunicarea actelor fiscale 
Comunicarea Anunțurilor Publice 
Declarația de aderare la valorile fundamentale 
Dispozitiile primarului 
Organigrama 
Parteneri 
Proiecte realizate 
Servicul de Voluntariat pentru Situații de Urgență 
Stare civilă 
S.P.C.L.E.P. 
Urbanism 
Vânzări terenuri agricole 
  Comunitate
Cultura si traditii 
Educatie Europeana 
Invatamant 
Persoane Juridice 
Sănătate 
Sport 
Viata sociala 
Viata spirituala 
Organizatii in comuna 
Cetateni de onoare 
  Consiliul Local
Membrii Consiliului Local 
  Hotărâri de consiliu
Hotărâri 2004-2008 
Hotărâri 2008-2012 
Hotărâri 2012-2016 
Hotărâri 2017-2020 
Hotărâri 2021-2025 
  Declarații de avere și interese
Declarații aleși locali 
Declarații personal Primărie 
Declarații personal Utilități Publice 
  Info utile
Agenția Națională Antidrog 
Linkuri utile 
Turism & imprejurimi 
Evenimente 
Campionii Educației Digitale 
Evenimentele lunii iunie 2014 
  Utilităţi Publice Luncaviţa
Anunțuri publice 
Obligațiile Întreprinderii Publice 
Raportări anuale 
Situații financiare 
Codul Etic al Consiliului de Administratie al UPL 
Organigrama societatii UPL 
Orgranigrama SC UPL SRL 
Planul de administrare pentru perioada 2023 - 2027 
Contact
Informații de contact
Harta Comunei
Harta Site web
Alte informatii
GDPR - Protecția datelor personale


plateste online taxe impozite si amenzi
Achizitionare online Permise de pescuit si Permise de acces in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii
eXTReMe Tracker



plateste online taxe impozite si amenzi

Informații și documente oficiale ale Comunei Luncavița

Informații și documente oficiale ale Comunei Luncavița puteți găsi în Monitorul Oficial Local, la link-ul https://emol.ro/luncavita-tl sau accesând legăturile din partea din dreapta paginii
Informațiile Biroului Electoral de Circumscriptie Comunală Luncavița, se regăsesc în Monitorul Oficial Local în secțiunea Alte documente

1. Prezentarea Comunei DENUMIREA COMUNEI Cu o denumire care caracterizează zona propice activităților agricole, denumirea de Luncavița vine de la luncă (a Dunării) cu viță de vie. Localitatea mai are o corespondență de nume în județul Caraș Severin, localitate situată într-o zonă similară din punct de vedere al resurselor cuprinsă din râuri și teren deluros. Comuna Luncavița, unitate administrativ-teritorială situată în nord-vestul județului Tulcea și al Podișului Dob
Tipărește

Despre Luncaviţa

1. Prezentarea Comunei


DENUMIREA COMUNEI
Cu o denumire care caracterizează zona propice activităților agricole, denumirea de Luncavița vine de la luncă (a Dunării) cu viță de vie. Localitatea mai are o corespondență de nume în județul Caraș Severin, localitate situată într-o zonă similară din punct de vedere al resurselor cuprinsă din râuri și teren deluros.

Comuna Luncavița, unitate administrativ-teritorială situată în nord-vestul județului Tulcea și al Podișului Dobrogei de Nord, este compusă din două localități, Luncavița și Rachelu și cătunul Cetățuia - Valea Fagilor. Suprafața totală a unității administrative este de 15.147,32 ha, din care 1.522,97 ha alcătuiesc intravilanul unității, 7.991,13 ha reprezintă suprafața arabilă, 5.064,62 ha sunt ocupate de păduri, iar 863,82 ha sunt ape.

Dacă dăm crezare informaţiilor transmise de agentul polon Korsak, în jurul anului 1849 satul avea numai 25 de case, locuite de turci şi români. Acesta menționează că nume ale localității denumirile de: Luncaviç; Loubcovitz; Lukaviţa (Korsak – 1849). Oricât de grele ar fi fost vremurile, este greu de crezut că la acel moment era o localitate atât de modestă, ţinând cont de datele recensământului din 1900, când se înregistrau 1567 persoane, sau de cele din 1896, când erau 1340 locuitori. Nu ştim ce surse de informare a avut la dispoziţie agentul polon, dar putem bănui că multe din acestea i-au furnizat date fanteziste, eronate.

De atunci, populaţia a evoluat astfel: 2505 locuitori în 1912, 2548 în 1930, 3166 în 1948, 3711 în 1956, 3431 în 1966, 3605 în 1977, 3667 în 1992 şi 3723 în 2002, aproape toţi români.

Conform datelor statistice furnizate de Direcția Județeană de Statistică, în comuna Luncavița populația totală a fost la sfârșitul anului 2010 de 4457 locuitori.


SCURT ISTORIC
Cele mai vechi urme materiale (unelte şi aşchii de silex) descoperite pe teritoriul comunei Luncaviţa - satul Luncaviţa, punctul La Ceair şi pe terasa dintre Valea Moacii şi Valea lui Purice - aparţin Paleoliticului (35 000 - 10 000 a. Chr.) şi Mezoliticului (10 000-5500 a.Chr.).

În condiţiile unei îmbunătăţiri evidente ale climatului, la începutul Holocenului, zona va fi populată de comunităţi eneolitice aparţinând culturii Gumelniţa (a doua jumătate a mil. al. V-lea a.Chr.). Acestea vor întemeia aşezări pe malurile zonei de bălţi a Dunării (punctul La Cioara) şi pe terasele văilor interioare (Luncaviţa, punctele Mocuţa şi Cetăţuia). Unul din punctele de reper al preistoriei din Nordul Dobrogei este, fără îndoială, aşezarea-tell din punctul Cetăţuia.

La sfârşitul mil. al V-lea a.Chr. şi începutul mil. al IV-lea a.Chr. îşi fac apariţia în zonă primele populaţii originare din vastul spaţiu aflat la nordul Mării Negre. Acest moment marchează o perioadă de profunde transformări la nivelul societăţilor preistorice, ce va culmina cu naşterea Epocii Bronzului. Prezenţa populaţiilor amintite anterior este marcată de numeroasele movile funerare identificate pe teritoriul comunei. Cercetările de la Luncaviţa, punctele Mocuţa şi Drumul Vacilor au condus la descoperirea unor morminte cu inventar relativ sărac, ce cuprinde ceramică, mărgele confecţionate din oase şi dinţi de animal sau din tablă de cupru.

Prima epocă a fierului (a doua jumătate a sec. al XI-lea - începutul sec. al VII-lea a.Chr.) este bine reprezentată prin descoperirile realizate pe teritoriul localităţilor Rachelu (intravilan, zona cimitirului actual) şi Luncaviţa (punctul Chetriceaua, Valea Luncaviţa, Valea Joiţei). Numeroasele materiale înregistrate cu acest prilej au fost atribuite culturii Babadag ale cărei comunităţi, parte a marelui neam tracic, au ocupat de altfel întregul ţinut dobrogean. Remarcăm ceramica - ceşti cu torţi supraînălţate, vase de tip borcan şi vase bitronconice - de culoare neagră decorată cu motive incizate.

În cea de-a doua epocă a fierului, în spaţiul sud-est european se individualizează marele neam al geto-dacilor, moment semnalat în operele autorilor antici Hecateu din Milet, Herodot, Sofocle, Hellanikos din Lesbos şi Thucydide. Noua civilizaţie este într-un permanent contact cu lumea greacă ai cărei reprezentanţi întemeiaseră câteva colonii pe litoralul vestic al Mării Negre încă din sec. al VII-lea a.Chr. Pe teritoriul comunei Luncaviţa această epocă este documentată de existenţa unor aşezări aflate pe Valea Luncaviţa. Alături de ceramica cenuşie, decorată cu brâuri alveolate, specifică populaţiei getice, au fost descoperite amfore greceşti produse în ateliere ceramice cunoscute (Rhodos).

În epoca romană (sec. I-VI p.Chr.), zona actuală a localităţilor Luncaviţa şi Rachelu a făcut parte din teritoriul unuia dintre cele mai importante centre din acea vreme, Noviodunum (Isaccea), sediul flotei romane de pe Dunăre (Classis Flavia Moesica). Din informaţiile existente, se pare că în zonă au fost organizat un important sistem defensiv. Amintim în acest context fortăreaţa de pe dealul Milanu, aflat la cca. 1 km de Luncaviţa, atribuită perioadei romane târzii (sec. IV-VI p. Chr.), care se întindea pe o suprafaţă de 225 × 75 m. Din acest punct, dar şi din sat, provin fragmente ceramice, tuburi de apeduct şi monede romane încadrate în sec. I-VI p.Chr. Monede din aceeaşi perioadă au fost descoperite şi în zona satului Rachelu, în punctul La vârful dealului (5 denari republicani şi unul din vremea împăratului Nero, dataţi în anul 65 p. Chr.).

La sfârşitul sec. al X-lea teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră intră în componenţa Imperiului Bizantin. Din punct de vedere administrativ Dobrogea este asociată cu thema Paradunavon sau Paristrion. Noua unitate administrativă va cunoaşte o înfloritoare viaţă economică, fapt consemnat de izvoarele vremii şi de numeroasele descoperiri arheologice. Cronica lui Skylitzes-Cedren menţionează reocuparea şi refacerea de către trupele bizantine a fortăreţelor de pe vechiul limes scitic, între care se remarcă Noviodunum şi Dinogetia (Garvăn, com. Jijila). Aflate pe traseul dintre cele două cetăţi, Luncaviţa şi Rachelu poartă şi ele urme ale prezenţei bizantine, atestată mai ales prin descoperiri monetare: o monedă Vasile II – Constantin VIII (976 – 1028) şi numeroşi folles din sec. X – XII. În zona Luncaviţei au fost descoperite fragmente ceramice din sec. X – XI şi chiar XII, aparţinând culturii Dridu.

În condiţiile slăbirii Imperiului Bizantin, obligat sa facă faţă din ce în ce mai mult ameninţării turce în Asia Mică, Dobrogea intră în sec. al XIV-lea sub autoritatea domnilor Ţării Româneşti. Mircea cel Bătrân se va intitula într-un document din 1406 „…domn de amândouă părţile de peste toată Dunărea şi până la Marea cea Mare..” .

Pe planul vieţii economice, în sec. XIV-XV, comerţul maritim practicat de negustorii genovezi şi veneţieni pierde teren în favoarea celui realizat pe uscat în zona de nord a Dobrogei. Regiunea devine un spaţiu de tranzit pentru negustorii din Ţările Române, Peninsula Balcanică şi zona Mării Baltice. De pe teritoriul localităţii Rachelu provine un important tezaur monetar medieval format din groşi emişi de Petru I Muşat, domnitorul Moldovei, şi de Ivan Sraçimir, ţarul bulgar de la Vidin, cuprinzând aproximativ 2000 piese. Un număr însemnat de monede emise de Vladislav Vlaicu (1364-1377), domnul Ţării Româneşti, şi Petru I Muşat (1375-1391) au fost semnalate în Luncaviţa, punctul Petricea. Aceste descoperiri sunt un indiciu că în secolele XIV-XV exista o aşezare medievală în zona Luncaviţei, aflată în preajma unor drumuri comerciale importante.

În cea de-a doua jumătate a sec. al XV-lea Dobrogea va intra în stăpânirea turcească, fiind încadrată, pentru patru secole, în sistemul administrativ al Imperiului Otoman. Importanţa sa strategică şi militară a crescut în raport direct cu intensificarea rivalităţilor dintre marile puteri din răsăritul Europei. Începând cu sec. al XVIII-lea rolul său este în mare parte unul defensiv.

Prima menţiune - cunoscută în prezent - a localităţii Luncaviţa se regăseşte în defterul (registru) din 1507 emis de autorităţile otomane. Satul este de asemenea menţionat în defterele din sec. XVI-XVIII şi tapiurile (actele de posesiune) din sec. al XIX-lea.

Denumirile înregistrate de hărţi şi documente, confirmă existenţa unei numeroase comunităţi de autohtoni la Luncaviţa în timpul stăpânirii otomane. De la sfârşitul secolului al XVIII-lea, populaţia a fost formată în marea ei majoritate din români. Acest element etnic a fost alimentat de mocanii veniţi din Transilvania şi de familii originare din Muntenia şi Moldova. Cercetările arheologice realizate în cimitirul medieval din în punctul Cetăţuia au confirmat, de altfel, existenţa unei polulaţii creştine în perioada menţionată.

Cunoscutul agronom Ion Ionescu de la Brad, care a întreprins în 1850 o călătorie de exploatare a resurselor agricole din Dobrogea la cererea autorităţilor otomane, menţionează în studiile sale că Luncaviţa era “un sat curat românesc”. În 1878, la intrarea armatei române în Dobrogea, documentele de arhivă menţionează la Luncaviţa 1500 de suflete de români, biserică şi scoală românească.
Satul Rachelu apare menţionat într-o hartă statistică rusă realizată în timpul războiului ruso-turc din 1828-1829, regăsindu-se apoi în însemnările unor călători străini (agentul polon Korsak – 1849 ; consulul francez Guillaume Lejean - 1861 ; geologul german Karl Peters – 1864), români (Ion Ionescu de la Brad – 1850 ; Nicolae Bălăşescu – 1869-1874) şi în documentele turceşti din fondul tapiurilor emise între anii 1867-1877.

La începutul sec. al XX-lea erau înregistrate în cadrul celor două sate ale comunei 376 case, 38 bordeie, 12 prăvălii, 15 mori şi 12 fântâni. Satul Luncaviţa avea două biserici ridicate de către locuitori, prima, cu hramul Sf. Dumitru, în 1827, cea de-a doua, cu hramul Sf. Teodor, în 1898. Şi în Rachelu comunitatea a construit biserica în anul 1859. Instrucţia publică era asigurată de două şcoli - cea din Luncaviţa ridicată în 1878, iar cea din Rachelu în 1899, având angajaţi doi învăţători.

AȘEZARE GEOGRAFICĂ
Localitatea Luncavița se află în partea de nord – vest a județului Tulcea, la intersecția dintre paralela 45°17’ latitudine nordică și meridianul 28°16’ longitudine estică, cu implicații directe din punct de vedere bio – pedo – climatic.

Accesul în localitate este favorizat de rețeaua rutieră directă DN 22 Tulcea – Isaccea – Luncavița – Măcin – Brăila. Legătura cu orașul Galați este realizată tot prin DN 22 și în continuare prin DJ 251, cu trecere bac prin I.C. Brătianu. Un alt drum ce asigură legătura în teritoriu este DJ 222 A (drum județean pietruit) ce leagă localitatea Luncavița de teritoriul localității Nifon. În est, din DN 22 prin DC 59 se face legătura cu localitatea Tichilești.

Din punct de vedere administrativ, localitatea se învecinează astfel:
- în nord: teritoriul administrativ al Comunei GRINDU
- în nord – est: UCRAINA – graniță pe fluviul DUNĂREA
- în est: teritoriul administrativ al orașului ISACCEA
- în sud: teritoriul administrativ al comunei HAMCEARCA
- în sud - vest: teritoriul administrativ al comunei GRECI
- în vest: teritoriul administrativ al comunei JIJILA
- în nord – vest: teritoriul administrativ al comunei VĂCĂRENI


RELIEFUL
Teritoriul administrativ al comunei Luncaviţa se află situat pe unităţile geomorfologice ale Dobrogei de Nord. Relieful este caracterizat de asocierea a trei subunităţi morfostructurale bine diferenţiate - Lunca Dunării, Munţii Măcinului şi Podişul Niculiţel. Regionarea morfologică face ca relieful comunei să fie, în general, uşor vălurit, coborând în trepte de la peste 360 m în sud până la aproape de nivelul mării în nord (Valea Codrului, Valea lui Mihalache, Valea Stupinei, Valea Bozului).

Pe teritoriul zonei se găsesc o serie de dealuri insulare între care: Culmea Ciclăeşti, Dealul Pietriş (90m), Dealul Milan (40,2m), Dealul Burlăcelului, Dealul Drăghici. „Golful Luncaviţa încadrat între premontoriile Garvănului şi Rachelu, este un vast amfiteatru deschis pe mai bine de 25 km, ale cărui trepte sunt formate din resturile întregii serii de terase aflate în subsectorul predeltaic (95-110 m, 75-85 m). Cea mai largă dezvoltare o are terasa de 55-56 m. Partea cea mai joasă a acestui golf este compartimentată în două prin promontoriul secundar al Mitanului” (Alexandru Roşu, 1980).

Toate aceste înălţimi sunt separate prin văi torenţiale care au săpat terase adânci în scoarţă şi care au direcţia de curgere de la sud la nord, descărcându-se în Lunca Dunării. Localităţile comunei se dezvoltă la piciorul dealurilor enumerate, pe malul sudic al Luncii Dunării, în zona de contact cu culmile ce alcătuiesc versantul nordic al Munţilor Măcinului.

REȚEAUA HIDROGRAFICĂ
Din punct de vedere hidro – geologic, în arealul Luncavița nici în depozitele paleozoice, denoviene sau permo – carbonifere, nici în masivele eruptive, granitice, porfirice sau diabazice, nu sunt roci care să poată înmagazina pânze acvifere.

În această zonă, apa subterană nu se poate găsi decât în baza păturii de depozite cuaternare ce se așează pe depozitele leossoide cu grohotiș, formate la poalele culmilor sau pe văi, din dezagregarea rocilor din fundament. Din aceste nivele acvifere se alimentează cursuri de apă, care curg pe fundul văilor și puțurile de apă săpate aproape de talvegul lor. Cu alte cuvinte, apa subterană se găsește exclusiv în zonele aluvionare sau la baza depozitelor deluviale.

Nivelele hidrostatice se află la adâncimi variabile (1-3 m de la suprafață în zonele limitrofe luncii și 3-6 m în zonele aluvionare din lungul pâraielor).

Rețeaua hidrografică de suprafață are o densitate redusă, pe fondul aridizării acestei regiuni, cu un regim torențial în timpul ploilor. Orientarea generală a pâraielor este S – N, iar din punct de vedere hidro - chimic au un conținut mare de fier, o duritate ridicată, deci sunt puțin potabile.

Reţeaua hidrografică în zonă este alcătuită din fluviul Dunărea şi toate celelalte canale din lunca Dunării. În afara acestor surse, în interiorul comunei Luncaviţa se întâlnesc o serie de văi cu fir permanent de apă (cum este valea Luncaviţa) şi, de asemenea, o serie de văi torenţiale care colectează apele de precipitaţie de pe versantul nordic al munţilor Măcinuluişi le conduc în Lunca Dunării.

Pârâul Luncaviţa numit şi cursul superior Cetăţuia, are o lungime de 8 km şi suprafaţa bazinului de 56 km² iar localnicii îl denumesc ”derea”. Pârâul străbate așezarea pe direcția SE – NV, pe malul stâng apărând eroziuni, meandrări, repezișuri. Culege ape atât din Munţii Măcin - zona vf. Chetrosu, Ţuţuiatu, Ioneşul (prin Valea Fagilor) cât şi Dealurile Niculiţelului (pe Valea Glonţului). În apropierea comunei, în anul 1975 s-a construit un lac de acumulare cu suprafaţa de 5 ha apa fiind folosită la irigaţii.

Pârâul Luncaviţa îşi poartă puţinele ape de la S la N prin depresiunea Luncaviţa, fiind tributar Gârlei Ciulineţ ce străbate partea de S a teritoriului, fiind situată în Lunca Dunării, ea colectând ape din zonele înalte de pe teritoriul comunelor Văcăreni şi Luncaviţa. În dreptul satului Rachelu se află o parte a Ghiolului Pietrei care comunică cu Gârla Ciulineţ.

Regimul hidrologic al Luncii Dunării a fost intens modificat antropic, prin îndiguiri, desecări, încercându-se în prezent o reconstrucție ecologică a zonei.

Bălțile: CRAPINA, Gârla Pietrei, Piatra Călcată.
Baraje: Valea Fagilor, Cetățuia, Luncavița.


SOLURI
Repartiția solurilor din arealul Luncavița este strâns legată de climă, vegetație și structura litologică. Solurile se încadrează în clasa molisolurilor și clasa cambisolurilor. În această regiune predomină solurile bălane și cernoziomurile carbonatice specifice stepei, iar în stratificare verticală există următoarele tipuri de soluri:

- în etajul silvostepei – cernoziomurile cambice și argiloiluviale. Cernoziomurile cambice sunt formate în special pe leoss și prezintă o succesiune a orizonturilor de tip Am-Bv-C(Cca), textură mijlocie, structură glomerulară mică și medie, bine dezvoltată în orizontul Am, sunt bogate în humus de tip mull-mull calcic, gradul de saturație în baze depășește 85% iar pH–ul variază între 6,5 – 7,0. Cernoziomurile argiloiluviale sunt formate pe leoss și mai puțin pe roci dure, prezintă un profil Am-Bt-C(Cca), textură diferită pe profil, structură glomerulară mică și medie în Am, conținut în humus de 3 – 5%, grad de saturație în baze ce poate coborî sub 75% și pH ce poate scădea până la 6,0.

- în etajul pădurilor mezofile de foioase balcanice – soluri brune eumezobazice, brune argiloiluviale și mai rar cenușii. Solurile cenușii sunt predominant formate pe leoss, prezintă un profil de tip Am- Ame-BtC(Cca), o textură mijlocie, ostructură glomerulară în Am, orizont bogat în humus 3-4%, un grad de saturație în baze până la 90% și un pH până la 6,8. Solurile brune argiloiluviale se formează pe leossuri sau roci metamorfice și magmatice fiind caracterizate printr-un profil Ao-Bt-C(Cca), o textură ce variază pe orizonturi de la fină până la mijlocie, structură grăunțoasă, conținut de humus de 2 – 3%, un grad de saturație în baze de peste 80% și un pH între 6 – 7. Solurile brune eumezobazice sunt formate pe luturi, gresii sau conglomerate calcaroase, prezintă un profil Ao-Bv-C(R), au textură variabilă, de la ușoară până la grea, structură grăunțoasă în Ao, unde conținutul de humus este mai mare decât 2%, până la 10-12%, având un pH de 5,8 – 6,5 și un conținut în baze mai mare decât 55%.

VEGETAȚIA ȘI FAUNA
Pe teritoriul zonei studiate se dezvoltă o vegetaţie bogată alcătuită din silvostepă, păduri şi vegetaţie azonală de bălţi şi lacuri. Răspândirea acestor tipuri de vegetaţie este în cea mai mare parte dictată de relief.

Zona de stepă - are o largă dezvoltare de-a lungul văilor largi, fiind reprezentată de: Festuca valesiaca, Gynodon dactylor, Sinopis arvensis, Tipa capillata, Andropogon ischaensu, Poa bulbosa. Alături de aceste elemente, întâlnim şi Andropyrus repens şi Tripholium avrense. Dintre elementele submediteraneene: Andropogon ischalum, Crisopogon grilus.

Pe solurile cheletice cu roca la zi, s-au dezvoltat următoarele asociaţii stepice: Tyhmus marssalianes, Alysum deserticum, Poemia romanica.

Vegetaţia de silvostepă - reprezintă o subzonă de tranziţie între stepă şi pădure, caracterizată prin alternanţa vegetaţiei erbacee şi cea lemnoasă. Vegetaţia erbacee din silvostepă este reprezentată prin pajişti stepice xeromezofile, alcătuite din grupuri de Festuca valesica, Chysapagon agyluus, Stipa capillata, Poa bulbosa şi Botriochlea ischalum. Pe suprafeţele de rocă cresc: Achileea cvarctala, Alysum saxatile.

Pădurile
Vegetaţia forestieră bogată ce se găseşte pe teritoriul zonei studiate în partea de S a comunei, a fost încadrată de specialişti în etajul pădurilor mezofile sau în subzona gorunului în care predomină gorunul (Quercus petraea), goruniţa (Quercus dalechampi) şi gorunul ardelean (Quercus polycarpa schur). Speciile de gorun se găsesc în amestec cu mojdreanul (Fraxinus ornus) şi cărpiniţa (Carpinus orientalis), frecvent este asociat cu stejarul brumăriu (Quercus peduculiflora).

Datorită intervenţiei antropice unele păduri au fost modificate în teişuri: Tilia corodata, Tilia tomemtosa, Carpinus betulus dar în locuri mai uscate cărpiniţa şi mojdreanul la care se mai adaugă arţarul tătăresc şi scoruşul.

În componenţa arboretelor întâlnite în munţi intră: gorunul, stejarul pufos, carpenul, teiul argintiu, ulmul, părul pădureţ.

De remarcat este Pădurea Valea Fagilor în care vegetează fagul european (Fagus sylvatica) şi predomină fagul tauric (Fagus taurica)(1).


Vegetaţia azonală de bălţi şi lacuri
Pe terenurile mai ridicate, inundate mai rar se găsesc zăvoaiele de plop alb şi plop negru (Plopus alba şi Plopus nigra), pe terenurile joase, frecvent inundate de ape apar zăvoaiele de salcie (Salics Alba, Salics fragilis). Vegetaţia erboasă diferă e la un loc la altul al luncii, în zona Gârlei Ciulineţ se întâlnesc asociaţii de Phragmites comunis şi Tylia sugustifolia, Sparagnium ramosum, Carex. În zona Lata există o vegetaţie hidrofilă şi acvatică formată din Hello charis polustris, Hipuris vulgaris.

În bălţile mărginaşe, gârle, apar plante plutitoare nefixate prin rădăcină: Lemna trisulae, Lemna minor, Spirodela pollyrriza, Salvinia natans şi plante cu frunze plutitoare fixate prin rădăcini: Nymphoydesfltapa, Trapa natans(2).

Fauna
Fauna pontană se suprapune zonei de vegetație și condițiilor de mediu specifice. Astfel, vom avea o faună specifică pădurilor de foioase din subetajul gorunului, o faună de stepă și silvostepă (în munții Măcinului, în diversele tipuri de habitate existente aici) și de luncă (adaptată condițiilor din Lunca Dunării).

Dintre speciile rare și protejate pe plan național sau mondial existente în acest areal, amintim: lepidopterele: Polia cherrug (endemism descris numai în această zonă), Chersotis laeta măcini, Chersotis fibriola niculescui, reptilele: țestoasa dobrogeană (Testudo graeca iberia), balaurul dobrogean (Elaphe quatorlineata sauromates), șarpele lui Esculap (Elaphe longissima), vipera cu corn (Vipera ammodytes montadoni), păsările: șoimul dunărean (Falco cherrug), șorecarul mare (Buteo ruffinus), pietrarul (Oenanthe isabelina), existent în limita vestică a arealului mondial, mierla de piatră (Monticola saxatilis), prigoria (Merops apiaster), pițigoiul de livadă (Parus lugubris).


Rezervațiile naturale
La o distanță de 10 km sud de localitatea Luncavița se află Rezervația botanică naturală Valea Fagilor, ocupând o suprafață de 154,9 ha. Înființată în anul 2000 ca zonă de conservare specială în cadrul PNMM (Parcul Național Munții Măcinului), această pădure cuprinde elemente reprezentative de interes științific din punct de vedere floristic, în care habitatele, pe cât posibil, sunt păstrate într-o stare neperturbată.

Rezervația reprezintă un relict terțiar, cuprinzând păduri de șleau cu gorun și fag, dar și tipul de pădure numit făgeto-carpinet dobrogean cu Carex pilosa (alcătuit din fag 50%, carpen 40%, tei argintiu 10%).

Există următoarea stratificare a pădurii:
 Etajul arboricol superior: fag (Fagus sylvatica, Fagus taurica)
 Etajul arboricol inferior: tei (Tilia cordata, Tilia orientalis), ulm (Ulmus montana), jugastru (Acer campestre), paltin de câmp (Acer platanoides), gorun (Quercus petraea), frasin (Fraxinus angustifolia), plop tremurător (Populus tremula)
 Subarboretul: alun (Corylus avellana), salba raioasa (Euonymus verrucosa)
 Stratul ierbos: ferigi (Dryopteris filix – mas), mălaiul cucului (Luzula luzuliodes), mierea ursului (Pulmonaria officinalis), breiul (Mercurialis perennis), rogozul (Carex pilosa).
Situat și pe teritoriul administrativ al comunei Luncavița (în est), Parcul Național Munții Măcinului (PNNM) a fost înființat prin Legea 5/2000, cuprinzând o suprafață totală de 11140,2 ha.

Din punct de vedere ecologic, au fost identificate în cadrul PNMM următoarele tipuri de habitate:
 Habitate cu stâncărie, cu următoarele specii caracteristice: Alyssum saxatile, Campanula romanica, Dianthus nardiformis, Sempervivum ruthenicum, Polypodium vulgare, Asplenium trichomanes, Cystopteris fragilis, Silene compacta.
 Habitate stepice cu specii ierboase (majoritar instalate pe un substrat pietros): Allium rotundum, Artemisia austriaca, Convolvulus canthabrica, Dianthus nardiformis, Festuca valesiaca, Poa bulbosa
 Habitate forestiere încadrate în etajul pădurilor mezofile balcanice. Asociațiile sunt edificate de speciile Quercus petraea, Quercus polycarpa, în amestec cu specii de tei (Tilia cordata, Tilia tomentosa), frasin (Fraxinus excelsior), carpen (Carpinus betulus) și cărpiniță (Carpinus orientalis).
 Habitate de silvostepă reprezentate de păduri submediteraneene.
 Zone umede localizate în arealul izvoarelor și de-a lungul cursurilor de apă (majoritatea acestora fiind temporare). Speciile caracteristice zonelor umede sunt: Phragmites australis, Solanum nigrum, Potentilla reptans, Heleocharis palustris, Juncus gerardi, Lynthrum thymifolia, Lynthrum salicaria.

CLIMA
Sub aspect climatic, teritoriul comunei Luncaviţa se încadrează în zona climatului continental de stepă, cu caracter colinal. Repartiţia temperaturilor medii este, în general, specifică climei dobrogene. Temperatura medie anuală este 11º C, cu luna cea mai friguroasă ianuarie -0,8ºC, iar cea mai călduroasă iulie.

Temperaturile medii pentru luna februarie nu coboară sub minim 2ºC,temperatura medie în luna iulie-august depăşeşte 22ºC.Iernile sunt blânde, iar verile sunt călduroase; de altfel, temperatura medie pe anotimpuri indică o valoare de -1ºC iarna şi vara 22ºC. Temperatura medie anuală este de 11ºC. Temperatura maximă medie anuală ajunge la 16ºC, cu maxime în iulie şi august de peste 28ºC iar în ianuarie –februarie de peste 2ºC.

Temperatura maximă absolută a înregistrat 39ºC. Numărul zilelor fără îngheţ este în jur de 200. Anual se însumează, în medie, 20-30 zile tropicale. Numărul mediu anual al zilelor cu ninsoare ajunge la 29,3 iar al zilelor cu strat de zăpadă la 32,5. Îngheţul se produce în 85 de zile grupate în jurul lunilor ianuarie şi februarie.

Valorile radiaţiei solare depind de durata de strălucire a soarelui şi de caracteristicile suprafeţei active. Radiaţia solară globală este de 125 kcal/cm²/an. Această valoare corespunde unei durate de strălucire a soarelui de 2200-2500 ori/an.

Valorile medii lunare ale temperaturii înregistrate în anul 2006(3):

Temperaturile medii zilnice mai mici sau egale cu 0oC durează, în medie, între 9 şi 10 zile în luna decembrie şi 19 – 21 zile în februarie.
Temperaturile extreme, precum şi mediile anuale, în anul 2006 au înregistrat următoarele valori (tabelul nr 2.):

Temperaturi medii anuale şi temperaturi extreme înregistrate în anul 2006(4):

Lunar, cantităţile medii de precipitaţiile variază. Astfel, cele mai mari valori se înregistrează în lunile iunie-iulie în jur de 241,4 mm/ an pentru anul 1977, iar cele mai mici în lunile ianuarie-februarie sub 25 mm/an. Pe anotimpuri, cea mai mare cantitate de precipitaţii cade vara (când se înregistrează frecvent ploi torenţiale de durată scurtă) cele mai mici cantităţi cad pe timp de iarnă.
Cantităţile de precipitaţii înregistrate la nivelul judeţului Tulcea (l/mp) în anul 2006 au fost (tabelul nr. 3):
Cantităţile lunare de precipitaţii înregistrate în anul 2006(5):

Cantitatea totală de precipitaţii (l/mp) şi cantităţile maxime de precipitaţii (l/mp) înregistrate în anul 2006 sunt redate în tabelul nr. 4.

Cantitatea totală şi maximele înregistrate în anul 2006(6):

Stratul de zăpadă - în perioada rece a anului, precipitaţiile cad sub formă de zăpadă iar stratul de zăpadă reprezintă o rezervă importantă de apă. Numărul mediu al zilelor cu strat de zăpadă este în jur de 30-40 de zile. Primul îngheţ apare ca dată medie la 1 noiembrie iar ultimul îngheţ are loc la sfârşitul lunii martie.

Bruma cade în medie cu 10-15 zile mai devreme decât primele îngheţuri. Ea apare ca dată medie la 21 octombrie şi dispare în jur de data 11 aprilie.

Intervalul prielnic depunerilor de chiciură este 10 octombrie – 1 mai iar al depunerilor de polei 1 noiembrie - 31 martie. Chiciura şi poleiul nu se formează în fiecare an şi cu atât mai mult în fiecare lună de iarnă. Intervalul favorabil depunerilor de gheaţă este de la 20 noiembrie până la 210 martie.

Vântul este cel mai dinamic element al climei şi reflectă pe fondul general al circulaţiei maselor de aer condiţii locale.

Vânturile caracteristice Dobrogei de Nord:
Crivăţul este un vânt puternic, rece şi uscat, având direcţia NE-SV. Determină geruri mari, îngheţuri întinse, polei iar uneori viscole puternice cu viteze ce pot depăşi 100-120 km/h conducând la spulberizarea şi troienirea zăpezii, îngheţul solului şi degradarea culturilor, eroziunea solului precum şi înzăpezirea arterelor de circulaţie.

Alte vânturi locale întâlnite în zonă sunt:
- suhoveiul - bate din direcţii diferite, dar îndeosebi din E, fiind un vânt fierbinte, uscat, provocând seceta, furtuni de praf şi mai este cunoscut şi sub denumirea de vântul negru;
- băltăreţul - este specific mai ales bălţilor Dunării, bate din SE spre NV sau din E spre V însoţit de nori negri ce aduc ploaia măruntă şi caldă de scurtă durată(bate în special toamna şi primăvara).

Pentru vânt, direcţia predominantă, precum şi viteza medie anuală, înregistrate la nivelul judeţului Tulcea, în anul 2006, sunt prezentate în tabelul nr.5.

Direcţia şi viteza medie a vântului înregistrate în anul 2006(7):


(1) Mihai Gabriel Albotă-1987
(2) Geografia Dunării Româneşti, 1960
(3) Sursa: Direcţia Judeţeană de Mediu, Tulcea
(4) Sursa: Direcţia Judeţeană de Mediu, Tulcea
(5) Sursa: Direcţia Judeţeană de Mediu, Tulcea
(6) Sursa: Direcţia Judeţeană de Mediu, Tulcea
(7) Sursa: Direcţia Judeţeană de Mediu, Tulcea



Publicat la 17 Octombrie 2012 | 12590 citiri


Ultimele informatii publicate


Guvernare transparenta, Deschisa si Participativa


plateste online taxe impozite si amenzi
Harta Comunei Luncavita
Sistemul de Informatii Schengen II 2013

Toate drepturile sunt rezervate de Primaria Luncavita © 2007-2024 ÷ Confidentialitate & GDPR ÷
Realizare site Curs DPO Kit GDPR